Eu cred personal că toată teaba asta cu veganul se exagerează. Nu trebuie să fi 100%, ca să te numești. Nu înseamnă că dacă ești, nu mai ai cale de întoarcere sau dacă ai intrat în asta e ca și cum ai fi membrul unei secte, sau daca ai adoptat o parte din stilul ăsta, trebuie sa ti se pună eticheta asta.
De exemplu, am o prietenă al cărei tată face niște gogoși super și i-am spus o dată să facă mai multe să-mi aducă și mie câteva. Tatăl a întrebat: ”Dar ce, tată, mama ei nu-i face?” La care ea a răspunsȘ ”Nu chiar, că știi ei sunt vegani, si nu mănâncă așa gătit de fel.” ”Aoleu! Tată, ăștia sunt sectanți din ăia; păi atunci să-i facem fetei să mănânce că o țin ăia nemâncată.
De vegani e adevărat că suntem (mai precis mama, eu nu prea mă numesc așa, că eu mai ”scap și în oala cu smântână”). Sectanti nu. Da e posibil ca stilul ăsta , pe care îl adopți să fie ca o altă religie (prea pașnic pentru asta).
Există mai multe feluri de vegani. Eu, personal, nu mă consider din anumite pivințe. Că mama m-a crescut spre raw-vegan e altă treabă, dar nu înseamnă că sunt ”sfântă„ și nu scap căteodată în ”farfuria cu calorii”. Veganismul e un stil de viață pe care ți-l organizezi cum ți se pare ție mi bine; cum crezi tu că reziști și în funcție de cererile orgnimului tău. Important e să nu cazi în extreme. Nici să te înfomentezi, dar nici să fi prea libertin cu tine însuți. Și sunt multe rețete care sa te ajute.
